Vorbeam la un moment dat despre barbatii din viata mea si ziceam ca au o probleme cu datul cu pararea. Desi, ma rog, cica ar trebui sa fiu fericita ca dau numai cu parerea nu cu parul.

Si de cand cu laringita asta s-au facut niste grijulii… mama, mama…

Principala lor grija e de ce mi-e rau. Sa le explici domnule ca e de la curent, nu se poate. Ei imi sar in cap ca nu ma imbrac gros…

Una dintre problemele lor majore e spatele gol. Sa stiti de la mine ca eu nu umblu cu spatele gol. Port blugi cu talie normala/inalta si bluze pana sub fund in general. Dar na… cand stau undeva jos, mai ales in vreo masina, cand ma ridic mai se lasa pantalonii in jos, mai se strange bluza in sus si pana sa imi aranjez hainele pe mine normal ca imi sta spatele gol. Si in clipa aia imi sar domnii astia in cap mai tare decat a facut-o mama toata viata. Desi mama avea o singura obsesie: sa purtam maieu bagat in pantaloni.

Ieri prietenul meu cel mai bun, m-a tinut in suturi pana am intrat la examen ca am facut laringita ca nu port fular. Avand glas doar pentru a-mi spune numele si grupa la momentul potrivit, am tacut. Ce sa ii explici ca eu consider ca daca port flanea cu guler si geaca mea se incheie pana la nas, mi se pare derizoriu sa port fular.

Mai au putin si ma imbraca ei… normal, ii apreciez ca imi poarta grija si mi se par dulci cand fac asta… dar in general sunt independenta si chiar cred ca stiu cum sa am mai bine grija de mine.

Cel mai aiurea e cu fratele meu… ca locuiesc cu el.

Aseara mi-a facut predica pe faptul ca stau in tricou si pantaloni trei sferturi prin casa. La noi mereu e iarna cald si stam mai de vara… dar am laringita, deci trebuie sa port 100 de haine pe mine. Ca e cica un curent prin casa… n-am simtit niciunul inafara de ala electric.

Eu chiar nu suport sa am in casa multe haine pe mine sau groase. Mai fac treaba si ma incurca, ma incalzesc foarte tare.

Dupa aia e vorba ca eu fie vara fie iarna dorm cu aceeasi patura, de altfel subtire.

Dar daca ii zic sa imi dea mie plapuma, incepe vechea poveste cu plapuma si zestrea noastra… si aici ajung la povestea pe care vroiam sa o zic… (mai mult…)

Zilele astea nu stiu ce am… am 14 articole in draft si nu vreau sa postez niciunul.

3 oricum nu vreau sa le postez pentru ca oricum nimeni nu va intelege exact ce vreau sa spun (poate inafara de Pompilia)… Ce emo a sunat asta… Dar mi s-a taiat cheful parca de subiecte “controversate”.

Imi venise duminca trecuta ideea sa trec unele posturi in loc de scris, pe vocal. Intre timp ma lovi laringita si fu Pompilia gand la gand cu bucurie.

Daca sunt muta si mi-am consumat “impulsurile” azi la examen sa spun numele si grupa, m-am gandit sa gatesc…

Printre altele am facut gogosi cu ciocolata (inca nu-mi vine sa cred ca mi-a iesit aluatul fraged dupa secole de facut numai aluat de pizza). Nu, nu am ciocolata in casa. Le-am umplut cu o crema facuta din putin lapte (foarte putin), un pliculet de ciocolata calda si unul de capucino (ca sa nu-mi sara fratele meu in cap ca ii consum toata ciocolata calda). In mod extrem de bizar umplutura aia in gogosi avea gust exact ca aia de la gogosile cumparate (din cate tin minte, trebuie sa pun pe altcineva sa guste, cineva care a mancat eventual gogosi cumparate in ultimii doi ani).

Asta imi aduce aminte de vremurile de acum aproape doi ani cand stateam cu fetele si bagam in noi in noptile pustii gogosi si sangria… a fost anul crima pentru organismul meu… si pentru somn… de atunci mi se trage naravul cu dormit putin… ca de restul am scapat…

Desi mi-au tot spus aia din ani mai mare ca dupa primii 2-3 ani ori ma apuc de fumat, ori dorm 3 ore pe noapte, ori amandoua. Unii ziceau ca dupa primul. Eu nu dorm 3 ore pe noapte in sesiune… doar in restul anului. Mi-am consumat impulsurile de somn insa si nu dorm noaptea. E ca fazele alea din vacantele din scoala… Prima luna dormeai ca muscat de musca tete si dupa aia la 3-4 noaptea numarai pixelii din tavan.

La care asta imi aduce aminte cat de mult pot sa bat campii si cat se bucura lumea ca nu prea vorbesc. Inafara de alea 3 persoane care vorbesc oricum mai mult decat mine si nu observa.

Mi-e pofta de lectura… dar inca nu s-a terminat sesiunea… asa ca lecturez tehnica…

De blog am timp, dar prefer sa scriu la altii, nu la mine… ciudat…

Trebuie sa scot ceva din draft…

Simt ca blogul degeaba…

“Semne bune”

Neil Gaiman si Terry Pratchett

“Trebuie sa recunoscti ca a fost si un pic de spectacol, spuse Crawly. Adica aratatul la Copac si spusul “Sa nu te atingi de el”, cu litere mari. Nu-i ceva foarte subtil, nu-i asa? Vreau sa spun, atunci de ce nu l-a pus intr-un varf de munte sau la distanta foarte mare? Asta te face sa te intrebi ce-a planuit El, de fapt…” (mai mult…)

Fara a fi niste pofticiosi, la mine si la fratele meu in casa nu lipseste niciodata ceva de rontait, o aluna, un fistic, o migdala, un covrig, o samanta, ceva tot e. Cum nu lipsesc rosiile si clementinele/mandarinele. :D

Insa in general nu ma ocup eu de ele, ci fratele meu, care se uita la seriale si filme pe banda rulanta. Asa ca e segmentul lui de cumparaturi.

Intr-o seara insa, cand ma intorc acasa, il sun sa-l intreb daca mai e nevoie de paine, apa, etc. prin casa. Spune ca nu e nevoie de nimic, dar sa iau si eu ceva de dulce.

Eu, viteaza, ma duc la cofetaria din apropiere (cu laborator propriu) si iau niste prajituri cu visine… bineinteles de dulce.

Cand ajung acasa, surpriza. “Pai eu prin dulce ma refeream sa iei si tu ceva de rontait, seminte sau fistic, ceva de genul asta.”

Ce sa-i faci… cert e ca am fost si eu surpinsa ca vroia dulce, ca in general nici unul din noi nu se omoara cu dulciurile. Dar macar am mancat o prajitura pe anul asta. :) )

Nu am vrut sa sarbatoresc “ziua blogului”. Si nici sa nu va aud cu urari. :P

Dar cred ca e momentul pentru un bilant. Un bilant al cifrelor… pentru ca bilanturile mai putin numerice sunt greu de facut. Nu poti sa iti dai seama cati oameni ai atins nici din numarul de vizitatori, nici din numarul de comentarii (poate multi citesc, sunt atinsi, dar nu zic nimic). Poti doar sa ghicesti.

Bilantul numeric nu e unul care sa aduca mandrie unul blogger… nu am nici sute de vizitatori zilnici, nici zeci de mii de comentarii…

Total views:34,305

Busiest day:314 — Tuesday, December 1, 2009

Totals

Posts:227

Comments:2,833

Categories:13

Tags:598

Email Subscribers

Blog:2 active (doua Diane Emme)

Comments:27 subscribers, 195 subscriptions

Tot verificand aceste statistici, mi-am dat seama ca lumea nu prea vrea sa revina la posturi. Lasa un comentariu si atat… c’est fini. Doar 2-3 persoane maxim urmaresc in timp si celelalte comentarii. De aici deduc ca asta nu e un loc de discutii… desi in vreo cateva ocazii s-au mai starnit.

Am Page Rank 3 iar pe zelist ma invart in jurul pozitiei 1000-1100.

Am aparut pe Metropotam si HotCity.

Dar nu sunt un om al cifrelor si nici nu scriu ca sa adun multi vizitatori sau sa fac bani din trafic. Eu doar scriu… iar pentru mine ca om al scrisului cel mai important lucru e sa vad ce le-a placut cititorilor mei si ce s-a citit mai mult, ca sa stiu sa indrept directia spre asta.

Concluzia? Un top 10 al celor mai vizionate articole.

1. Despre prietenie

Colectia de citate despre prietenie a lui Marcus Tulio Cicero a atras cei mai multi vizitatori. Si cam tot ce am scris despre oameni si relatii, despre prietenie, a prins. In fiecare zi vin search-uri de la oameni care cauta sfaturi si cuvinte de prietenie; deci asta inca mai ocupa un loc important in viata lor, nu doar cautari deocheate. Si ma bucura.

2. Si pana la urma, ce animal sunt? Ha?!?

A adus de asemenea multi vizitatori. Oameni curiosi, in cautare de teste. Si le-au gasit. Sper ca link-urile sa mai fie functionale. :P

3.  99 de lucruri despre mine + 1 poza ca sa faca 100 :D

Ar putea fi dovada clara ca oamenii sunt totusi interesati de persoana din spatele Copiilor Iubirii si a Dianei Emma. Dar nu bag mana in foc.

4. “Urasc tradarea, dar iubesc pe tradatori”

E unul dintre articolele scrise din suflet si din experienta personala care a starnit valva. E un articol la care eu personal tin mult, pentru ca tin mult si la oamenii din el. Update la asta ar fi ca prietenii mei au ramas la fel, iar fratele meu inca e cu tipa aia.

5. Despre femei proaste si barbati destepti

A fost printre cele mai comentate articole. Vesnica batalie intre barbati si femei? Asta nu stiu. Ce e clar e ca nu am vazut nicio schimbare fata de ceea ce am scris acolo.

6. Barbatul ideal

Scris recent, a intrat mai jos in top. Dar are potential. E cel mai comentat articol al meu si ca scriitor m-a bucurat implicarea cititorilor in el. Imi da oarecum un avant la un alt articol, usor legat de acesta… dar pe care nu il public din teama de a nu fi iar inteleasa. Pentru ca putini din cei ce au citit despre barbatul ideal au inteles ca nu e vorba de printul din vise, ci de o descriere pragmatica, rationala si realista a calitatilor pe care trebuie sa le aiba ca sa implineasca 50 de ani de mana cu mine (ca eu nu merg la brat). Pentru ca pe oricine poti iubi, dar nu cu oricine poti avea o relatie lunga si trainica.

7. Atasament si afectiune

Articol scris de mult pe alt blog al meu, a avut si aici succes. E rupt din sufletul meu, si inca ma emotioneaza.

8. Eu si horoscopul

Ce poti sa zici aici? Multi cred in stele. Cert e ca eu nu sunt o Fecioara tipica. :P

9. De ce nu mai visez eu noaptea?

Sa fie pozele din parcul Titan, povestile amuzante sau visele mele cele care au adus lume aici? Va ramane un mister…

10. Primavara si flori in Bucuresti

Oamenii inca mai iubesc natura… sper ca imagine din Herastrau i-au delectat… si sa va faca acuma dor de primavara. :P

———————————————————————————————————————————————————————————————-

Eu am tras linia si am facut bilantul.

Dar voi?

Daca vreti si daca doriti :P va rog sa imi spuneti care e bilantul vostru legat de acest blog.

Si ca un mic cadouas sa imi spuneti ce articol, ce articole v-au ramas in minte si de ce.

Nu e obligatoriu. Mai fac si la anul bilant.

[31 Ianuarie 2008]
mechanical_heart_by_BlueBlack“Noi nu ne ituăm niciodată în prezent. Anticipăm viitorul ca prea lent în actualizarea lui, ca şi cum am vrea să-i grăbim cursa; sau ne amintim trecutul pentru a-l opri; suntem atât de nesăbuiţi, încât rătăcim prin timpuri care nu sunt ale noastre şi nu ne gândim de fapt la ceea ce ne aparţine şi suntem atât de deşarţi, încât gândim la cele ce nu mai sunt şi alergăm fără să mai reflectăm doar la ceea ce există. Adevărul e că prezentul, de obicei, ne răneşte. Îl ascundem din faţa ochilor noştri pentru că ne îndurerează; dacă, în schimb, pentru noi e plăcut, îi deplângem fuga. Încercăm să-l susţinem prin intermediul viitorului şi ne îngrijim de orânduirea lucrurilor ce nu sunt în puterea noastră, pentru un timp la care nu suntem siguri că vom ajunge. Fiecare să-şi analizeze gândurile proprii: le va găsi mereu pline de trecut şi de viitor. Prezentul nu e niciodată scopul nostru: trecutul şi prezentul sunt mijloace şi numai viitorul e scopul nostru. În felul acesta, nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim; tinzând mereu spre fericire, e inevitabil să nu ajungem niciodată la ea”. (Blaise Pascal, Cugetări).

E ciudat cum trece timpul… si ce lasa in urma…

Ce lasa in urma? De cele mai multe ori nimic; nici macar regrete, nici o amintire care sa-ti trezeasca in suflet ceva.

De aceea tin atat de mult la oamenii care au rezistat atata timp langa mine fara sa isi schimbe atitudinea si sentimentele; si care pot sa se poarte cu mine la fel ca intotdeauna desi nu ne vedem mult timp. Acei putini oameni…

Am crezut ca multe lucruri o sa reziste timpului… si nu a ramas din ele decat un salut distant si rece din cand in cand. N-am crezut niciodata ca o prietenie poate sa devina atat de rece dupa 11 ani, ca un an poate sa schimbe mai multe decat au facut-o acei 11. Si niciodata n-as fi crezut ca dupa doi ani de chinuite resuscitari o sa ajung sa nu mai suport o persoana fara de care aveam sentimente asa frumoase inainte, sa am impresia mereu ca imi vrea raul, ca isi bate joc de mine chiar si cand doar se intereseaza ce mai fac.

Si ma intreb… oare m-am schimbat eu atat de mult? Sau s-au schimbat altii?

Si de aceea apreciez oamenii din viata mea cu care traiesc prezentul la maxim, micul acela prezent pe care il avem din cand in cand in cautarile vietii noastre, indiferent de trecutul tumultos si de viitorul incert. Indiferent ca ne vom mai vedea vacanta viitoare, peste doi ani sau niciodata.

Cat de aproape sufleteste pot sa-ti fie niste oameni aflati atat de departe fizic…

Aglomeratie.

Din 6 locuri 4 erau ocupate aiurea. Doi baietani care nici macar nu aveau loc si doua femei carora le era prea lene sa mearga pana la ele in compartiment asa ca incercau sa convinga lumea sa faca schimb de locuri.

Deranj, mutari de bagaje.

In sfarsit se linisteste si e lume buna.

In stanga mea e o fata care citeste.

In partea opusa o alta fata, cu un bichon negru in poale, tare cuminte. Se uita la ceva pe laptop si imparte cu catelul o punga de Bake Rolls.

Mai e si un cuplu. Elevi. El pare sa o conduca pe ea. S-a interesat de trenuri la intoarcere prin telefon. Ea e satena, subtirica si pare fina… El are ochi albastri, parul ondulat si e bine facut.

O mama cu o fetita de 5 ani. Mananca pufuleti si se uita cu jund la bichon. Apoi face topul telefoanelor cu touch screen din compartiment. Pe primul loc e cu siguranta cel roz al fetei cu catelul. Urmeaza al mamei ei si al meu e in coada.

Cei doi mananca pizza de la Fornetti si beau Fanta. Nu imi place cum miroase pizza aia.

Fata din stanga citeste “Pavilionul cancerosilor”.

Fetita e perspicace, desteapta, vorbareata, blonda, cu parul lung si cret. Cand o sa citeasca asta Catalina o sa zica “Visul tau de-o viata.”. Eu o sa ii raspund “Nu, ca avea ochii verzi.”.

Mananca apoi un corn cu ciocolata.

El doarme in poalele ei.

Incepe sa miroasa  a petrol/gaz.

La prima coboara perechea.

Ma apuc de citit “Semne bune”.

Fata cu bichonul se uita la Grey’s Anatomy.

Se face foarte cald in compartiment.

Si mama deschide o carte: “Zece negri mititei”. Fetita deschide o revista de copii.

Fata cu bichonul se cearta cu prietenul ei la telefon ca o sa intarzie sa o ia din gara. E suparata ca trebuie sa astepte 15 minute in frig si ii spune “iubit iresponsabil”. De cuminte ce era, la plecare catelul nu vroia in gentuta speciala… parca ar mai fi stat la caldura in compartiment.

E ziua fetitei si toata lumea o suna. Povesteste tuturor ca merge la munte.

Incep sa rontai si eu un sandwich facut de acasa.

Pe hol unul vinde paharele de tuica.

E prea cald in compartiment si stam cu usa deschisa. E curent. O inchidem. E prea cald… Pana la urma ne mai dezfofolim si alegem caldura.

Vine si ultima statie. Ramane compartimentul gol.

Pe hol fumul de tigara al celor care asteptau urmatoarea statie imi intra in par. Urasc fumul de tigara.

Ma gandesc ca vreau si eu sa citesc “Pavilionul cancerosilor”, sa am un bichon negru, o fetita blonda si simpatica,  un barbat cu ochi albastri, cu par ondulat si bine facut.

Si tineti minte, am zis sa am fetita, nu sa o fac.

[PS: Nu am fugit, nu am evadat. Calatoria asta a fost ceva mai de... afaceri sau ceva de genul.]

Si cand vroiam si eu sa fug vreo 2-3 zile, am pierdut de vreo 2 ori trenul. Mai incerc si diseara..:))

E aiurea ca pana atunci nu am stare. Regret pentru prima data ca e frig…

Revin cu ceva maine… cred…

De curand mi-am dat seama ca acusi se face un an de cand scriu pe aici…

Azi mai mult ca niciodata imi vine sa fug undeva… sa plec…

Dar unde cu amigdalele astea umflate? Si cu fata asta de om bolnav si obosit?

De ce cand totul merge chiar bine?

La care cineva care ma cunoaste bine… “Tu nu vrei sa fugi nicaieri. Daca vroiai, plecai de mult.”

Complet adevarat…

Dar parca saptamanile astea nu vreau sa fiu aici… Nu cand inca doua persoane dragi mie pleaca departe…

Despartirile ma fac melancolica… ar fi prea ciudat sa le spun La multi ani! fetelor pe mess…

Urmaream zilele trecute pentru a nu stiu cata oare unul din filmele mele preferate, Sabrina si tot zambind la replicile care inca ma farmeca din filmul asta si gandindu-ma la un anumit articol… a iesit asta.

Imi place cinematografia de arta si filmele vechi… iar singurele filme un pic mai romantice pe care le diger au fost facute intre anii ‘30 si ‘60. Sabrina provine din 1954. Pentru ca nu sunt siropoase si usor desuete ca filmele de azi… au o eleganta aparte, o maniera un pic sobra, dar calda de a exprima iubirea.

E o poveste tipica. Fata uratica a soferului se indragosteste de fiul sarmant al patroanei tatalui ei, David.

Numai ca acesta era un mare curtezan, si aventurile lui ajungeau sa coste familia milioane. Sabrina era inexistenta practic pentru el.

Tatal, saturat sa isi vada fata jinduind pentru David si petrecandu-si viata mai mult spionand din copac petrecerile familiei Larabee, o trimite pe Sabrina la Paris.

Insa Sabrina se intoarce din Franta mai frumoasa ca niciodata.

David, desi logodit, incepe sa o curteze pe Sabrina, iar fata ii raspunde, plina de dorinta de a-si vedea visul din copilarie implinit.

Familia insa nu vrea sa fie o piedica pentru fuziunea dintre firma lor si cea a parintilor logodnicei lui David, asa ca fratele mai mare, Linus, este dispus sa o dea la o parte de Sabrina.

Episodul urmator e foarte simpatic si e din remake-ul din 1995. Invitata la petrecerea de ziua mamei celor doi, Sabrina se vede in postura de a retrai alaturi de David momentele pe care le vedea doar din copac. Copiind momentul pe care il observase intre David si o cucerire a sa cu ani in urma, ii cere sa se intalneasca in sera. David trebuia sa aduca paharele de sampanie in buzunarele de la spate si o sticla de sampanie. Linus insa il impiedica, si pacalindu-l, il face sa se aseze. David se raneste de la cioburi, iar zilele urmatoare va sta sub sedative la indemnul lui Linus.

Fratele cel mare ia in maini ’situatia’ si incepe sa o convinga pe Sabrina sa il lase in pace pe David. Insa spre diferenta de alte cuceriri din viata barbatului, ea nu accepta bani. Linus insa vine cu alt plan, sa o faca pe Sabrina sa se indragosteasca de el. Parcurge cu ea pasii pe care de obicei David il parcurgea in cuceririle sale, dar barbatul obsedat de munca ajunge sa vada altfel viata prin ochii tinerei.

Planul insa trebuie urmat, asa ca in final urma sa plece la paris cu Sabrina si sa o paraseasca acolo ulterior, dupa nunta lui David.

Insa in ultimul moment Linus renunta la plan. Ii spune totul Sabrinei si ii da biletul sau de avion lui David.

Hotaraste sa rupa fuziunea cu parintii logodnicei fratelui sau si sa ii anunte ca David a fugit cu Sabrina la Paris. Insa David ii joaca aceeasi festa si il face pe fratele sau sa realizeze ca o iubeste pe Sabrina.

Linus pleaca dupa ea la Paris.

Poate parea o simpla poveste… dar astfel de povesti, de pe vremea filmelor alb-negru sunt sursa celor de azi… dar care nu le egaleaza pe cele vechi.

E povestea a trei oameni care nu stiau ce vroiau cu adevarat de la viata si care au avut nevoie de un mic imbold. Sabrina a aflat ca nu isi dorea iubirea exploziva a lui David, ci cea stabila si linistita a lui Linus. David a descoperit ca nu viata sa aventuroasa e fericirea, ci logodnica sa si o viata responsabila, pentru ca pentru prima oara in viata se apuca serios de afacerile familiei. Linus descopera ca nu munca e totul, ci ca lumea e mult mai frumoasa… si ca are nevoie de iubire.

Citatele insa… unele mi se par magistrale.

Thomas Fairchild: He’s still David Larrabee, and you’re still the chauffeur’s daughter. And you’re still reaching for the moon.
Sabrina Fairchild: No, father. The moon is reaching for me.”

Baron St. Fontanel: A woman happily in love, she burns the soufflé. A woman unhappily in love, she forgets to turn on the oven.”

Thomas Fairchild: Democracy can be a wickedly unfair thing Sabrina. Nobody poor was ever called democratic for marrying somebody rich.”

“Thomas Fairchild: [reading a letter from Sabrina] … I decided to be sensible the other day and tore up David’s picture. Could you please airmail me some Scotch tape?”

Sabrina Fairchild: Maybe you should go to Paris, Linus. It helped me. Have you ever been there?
Linus Larrabee: [thinks] Oh yes. Once. For thirty-five minutes.
Sabrina Fairchild: Thirty-five *minutes*?
Linus Larrabee: Changing planes. I was on my way to Iraq on an oil deal.
Sabrina Fairchild: Oh, but Paris isn’t for changing planes, it’s for changing your outlook! For throwing open the windows and letting in… letting in la vie en rose.
Linus Larrabee: [sadly] Paris is for lovers. Maybe that’s why I stayed only thirty-five minutes.”

Si cateva citate din ecranizarea din 1995, care e chiar ok…

Sabrina: You probably don’t believe in marriage.
Linus Larrabee: Yes, I do. That’s why I never got married. David, however, believes in the tooth fairy.
Sabrina: That’s why I like him.
Linus Larrabee: Well, I like him too. As a matter of fact, I love him. I just don’t know what to do with him”

Sabrina: More isn’t always better, Linus. Sometimes it’s just more.”

Linus Larrabee: Go ahead, say it.
Fairchild: You don’t deserve her.
Linus Larrabee: I don’t, I know that; but I need her, and I don’t need anything.”

Sabrina: Didn’t you once say everything is business?
Linus Larrabee: No, but it sounds like me.”

In remake, tatal Sabrinei, facuse niste investitii tot auzind la patronii sau si avea vreo 2 milioane de dolari. Dar pentru ca tot ce vroia de la viata era sa citeasca, nu facea nimic cu ei. Indragostit de o alta servitoare a casei, face o cerere in casatorie inedita:

“- Marry me. Marry me Joanna. Do it for my money. People do it every day.

- You are not amusing. And I have a great sense of humour.

- Then marry me for love.”

Si bineinteles… Linus, plecand spre Sabrina… facand totul pentru prima oara in viata lui… zborul si iubirea…

Airline attendant: First time on the concorde, Mr. Larrabee?
Linus Larrabee: Yes.
Airline attendant: But not your first time in Paris?
Linus Larrabee: It is my first everything.”

Pagina următoare »